Periodic, ne este aruncat in fata ochilor cate un caz scandalos care are legatura directa cu Biserica Ortodoxa. Ba ca un calugar este homosexual, ba ca o seama de preoti isi fac vile si palate fara numar, punand mare pret pe iubirea de arginti, ba ca alti parinti cu sutana si mari iubitori de averi pamantene ar lasa neingropat orice mort daca nu li s-ar plati ratia de galbeni. Ultima situatie scandaloasa este cea a staretei de la Manastirea Tariceni, care a nascut zilele trecute doua gemene dupa ce s-a iubit cu un barbat. Judecand la rece, nu mi se pare cine stie ce nasterea copilelor. Probabil stareta, bagata in manastire la o varsta frageda, s-a descoperit intr-o buna dimineata femeie si, odata cu descoperirea instinctelor sexuale, a fost nevoie doar de o privire peste gardul manastirii pentru a-l descoperi si pe barbat. Ca acesta era preot sau era paznicul manastirii – nici nu stiu daca mai are importanta. Cert este ca si maicuta – ca om al bisericii – a fost intai si intai femeia, iar dintr-o relatie pur umana au aparut pe lume doua suflete. Biblia ne spune sa nu aruncam cu piatra, asa ca nu cred ca e cazul sa despicam firul in patru si sa cautam sa aflam de ce stareta si perechea ei au luat-o pe calea lui Adam si a Evei.
Totusi, ce mi se pare greu de inteles este frecventa cu care aceste cazuri neobisnuite apar in ortodoxia romaneasca. Fara a fi cautate cu lumanarea, ele ies dintre ziduri de chilii sau de manastire si dau buzna in cotidian, fiind urmate – cum este lesne de inteles – de o agitatie pe masura si de tot soiul de intrebari fara raspuns. Subliniez ca nu ma intereseaza sa despic in patru firul fiecarui caz, ci mai degraba mi se pare surprinzatoare frecventa situatiilor. Este ca si cum ortodoxia nu mai este acel stalp puternic si de neclintit construit din oameni dispusi sa renunte la latura profana pentru a ascede catre sacralitate. De parca si acest sistem a ajuns sa fie populat de oameni fara vocatie reala, care au ajuns in interior dintr-o eroare (proprie sau nu), din teama de viata comuna ori pentru a fugi de ceva/cineva.
Ori, in aceste conditii, cand vocatia pentru spiritualitate este mult diluata, ca sa nu spunem inexistenta, ar putea fi explicat numarul tot mai mare in care oamenii Bisericii se dovedesc a fi simpli cetateni – fie ei homosexuali, maicute devenite peste noapte mame, calugari tortionari ori preoti care ar lua si pielea de pe om in dorinta de a-si construi palate si averi. Sigur, explicatia este dura si nu e tocmai usor de digerat, cum la fel de dura este si o concluzie a acestor cazuri: la fel ca in multe alte sisteme romanesti (Educatie, Sanatate etc.) calitatea s-a subtiat teribil si tot ce a ramas este cantitatea. Adica, fara numar, domnule, fara numar.